top of page

Liceul Teoretic ,,Ion Luca"  Vatra Dornei


           Liceul Teoretic ,,Ion Luca"  Vatra Dornei este o unitate de învăţământ preuniversitar, care asigură educaţia  a 830 de elevi, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Liceul reprezintă  una dintre instituţiile  de învăţământ de prestigiu din municipiul Vatra Dornei şi din judeţul Suceava. 
           Staţiune balneară înscrisă in circuitul turistic naţional, Vatra Dornei este un oraş mic, situat in depresiunea intracolinară a  Carpaţilor Orientali, la intersecţia celor două provincii româneşti Moldova şi Transilvania, in plin proces de dezvoltare economică.
        Tradiţiile locale păstrate în oraşele şi satele din jurul oraşului,  scoase  în evidenţă în special in timpul sărbătorilor religioase precum Duminica Floriilor, Sfintele Paşti, Înălţarea, Rusaliile, Crăciunul, atestă amprenta creştinismului. Tradiţiile şi obiceiurile păstrate in nordul ţării şi mănăstirile construite în secolele trecute, intrate in patrimoniul UNESCO, reprezintă atracţii atât pentru turiştii români cât şi pentru cei străini.
           Majoritatea populaţiei este ortodoxă şi trăieşte in armonie cu  numărul redus de catolici şi de noi protestanţi. Aceştia ştiu să se respecte reciproc, învaţă să tolereze diversitatea religioasă şi  îşi educă copiii în spiritul păcii. Proveniţi din medii sociale diferite, elevii liceului nostru au descoperit, sub coordonarea directă a profesorilor lor, modalitatea de a trăi în înţelegere şi de a acţiona împreună împotriva discriminării. Cum în oraş nu sunt multe familii de evrei, contactul direct cu aceştia este limitat ; în plus niciun musulman nu trăieşte în această comunitate. Interacţiunea  cu alte religii pe durata acestui proiect ar fi benefică, pentru ca pe viitor tinerii să se înţeleagă mai bine şi să trăiască într-un climat de înţelegere reciprocă.
În calitate de coordonator al proiectului,vom supraveghea crearea unui site dedicat proiectului si vom ţine  jurnalul acestuia. Vom realiza logo-uri, pliante şi afişe în legătură cu tema proiectului. În timpul vizitei partenerilor noştri, dorim  să promovăm simbolurile, tradiţiile şi obiceiurile din zona noastră, bisericile şi mănăstirile din judeţul nostru.
         Avem de asemenea în vedere  realizarea unei expoziţii de icoane pe lemn şi pe sticlă.  parte dintre icoane vor fi oferite partenerilor, iar o altă parte va fi donată bisericilor româneşti.

Contact : Liceul Teoretic ,,Ion Luca", str. Mihai Eminescu, 24, 725700, Vatra Dornei, judeţ Suceava, Roumanie
Telefon /Fax : 0040230371536

bottom of page